LOGO Loader GIF

Plasmapen

Blog Image
Plasmapen

    Tratarea inestetismelor pielii cu ajutorul terapiilor ce presupun riscuri minime si timp scazut de recuperare castiga teren in fata interventiilor chirurgicale. Plasma Pen este una dintre cele mai revolutionare tehnologii.Tratamentul cu plasma este la limita dintre cosmetica si chirurgiue estetica. Plasma Pen este un tratament revolutionar pentru facelift fara a avea nevoie de bisturiu.

    Plasma Pen foloseste plasma, cea de a patra stare de agregare a materiei, alaturi de starile solid, lichid, gazos.

Despre plasma

    Acesta stare a materiei numita “plasma” este foarte raspandita in natura, cele mai cunoscute fiind fulgerele, ionosfera Terrei, magnetosfera din interiorul pamantului, interiorul soarelui, stelele. In mod artificial, plasma se obtine prin realizarea unui arc electric in interiorul unui izolator care poate fi plastic, ulei, mineral, gaz, vaccum. In cazul nostru, se obtine prin ionizarea gazului atmosferic de catre descarcarile electrice ale unui curent alternativ de frecventa foarte mare. Arcul electric obtinut, numit si plasma, este la o temperatura inalta, determinand astfel carbonizarea si deshidratarea straturilor superficiale ale pielii (tegumentul), dar si inlaturarea tesuturilor nedorite prezente pe piele.Caldura produsa de arcul electric va difuza pana la nivelul dermului papilar si va stimula fibroblastii. Obtinem astfel cresterea sintezei de colagen si contractia fibrelor de colagen existente. Marele avantaj este ca fluxul de plasma va afecta strict locul spre care este tintit, in timp ce tesuturile inconjuratoare vor fi absolut neafectate. Plasma realizeaza instantaneu o contractie si o crestere a fermitatii pielii, reducand suprafeta tegumentului lucrat. Astfel se explica rezultatele exceptionale in realizarea blefaroplastiei nechirurgicale si a ceea ce se numeste „procedura de mini-lifting” la nivelul intregii fete.

Cum functioneaza?

    Energia cu care lucreaza aparatul este plasma (gaz ionizat). Principiul este acela de a ioniza gazele din aer, pentru a crea un mic arc electric, similar cu un fulger minuscul, cu care se pot trata zonele dermei si epidermei afectate de problemele estetice, fara a raspandi caldura nedorita in zonele din jur. Acest tratament se poate utiliza pentru: riduri inclusive cele din jurul ochilor si pleoape, pete, pistrui, cicatrici, vergeturi, tatuaje, alunite, veruci.

Avantajele Plasma Pen:

-corectarea pleoapei superioare si inferioare (pleoapa cazuta, riduri, pungi, cearcane)

-skin tightening la nivelul fetei/gatului

-ridurile peiorale

-santurile nasolabiale

-ridurile preauriculare

-diminuarea cicatricilor

-tratarea vergeturilor

-indepartartea veruci, papiloame, keratoze seboreice, lentigine solare, pete datorita varstei

Reactia tegumentului la Plasma Pen:

    Asa cum se intampla in majoritatea procedurilor de corectare a texturii si arhitecturii tegumentului (resurfacing), si tratamentul cu plasma are la baza o lezare controlata a tegumentului. Prin urmare, pacientul trebuie informat cu privire la ceea ce se va intampla in urmatoarele 7 zile post-procedura si care este ritualul de ingrijire la domiciliu. Ideal ar fi ca procedura sa fie efectuata de specialisti care au absolvit un curs de pregatire pentru folosirea aparatelor cu plasma.

Vindecarea:

    Dupa tratament, se vor forma cruste foarte mici si fine in locurile unde plasma a afectat tegumentul. Ele cad in aproximativ 7 zile. Este imperativ sa nu fie indepartate fortat. Daca s-au tratat pleoapele, in primele zile acestea vor fi rosii si umflate, cu atat mai mult cu cat s-a lucrat la intensitate mai mare. Dupa caderea crustelor, tegumentul nou va fi mai mic ca suprafata, ducand la efectele vizate in functie de necesitati, ridicarea pleoapei, lifting facial, intinderea ridurilor.

    Etapa de vindecare variaza de la 4-5 zile pana la 10 zile, in functie de intensitatea tratamentului dar si de sensibilitatea pelii fiecarui individ in parte. Zona ochilor fiind una mai sensibila, se poate inflama, efect absolut normal datorita acumularii de limfa. Tratamentul se poate reface pe aceeasi zona tratata daca este cazul, dupa 3-6 saptamani, in functie de ten.

    Exista situatii in care trebuie repetat tratamentul pentru un efect cat mai bun, acest factor variaza in functie de intensitatea problemei tratate (profunzimea ridurilor, a cicatricilor, vergeturilor etc) fiind necesare in medie intre 1-3 tratamente pe aceeasi zona.

    Dupa efectuarea tratamentului nu aveti voie sa aplicati machiaj minim 5 zile. Zona tratata se poata curata cu dischete imbibate cu apa micelara sau apa fiarta si racita. Intretinerea de acasa consta in folosirea produselor recomandate de catre specialist. Se recomanda sa se foloseasca crema cu factor de protectie solara in urmatoarea perioada.

    Rezultatele acestui tratament se vad instant, ridurile se netezesc, pleoapele se intaresc reducand in acest fel pungile de sub ochi.

    Ridicarea pleoapelor, prin metode non invazive si mai putin dureroase, dar si printr-un procedeu cat mai natural, in urma caruia pielea va produce colagen si elastina.

    Plasma stimuleaza proliferarea celulara si sinteza de colagen, astfel incat efectele pozitive se vor accentua in urmatoarele saptamani pana la 3 luni. In general, in ceea ce priveste tratamentele de regenerare, sunt necesare 2-3 sedinte la interval de 6 saptamani. Efectele sunt de durata, cel putin 3 ani. Sa nu uitam ca imbatranirea fiziologica are ritmul ei si atunci este bine sa realizam o sedinta de intretinere anuala.

Contraindicatii:

-Cancer

-Infectii acute pe zona care urmeaza a fi tratata

-Medicamente fotosensibile

-HIV

-Diabet care nu este sub tratament

-Medicamente anticoagulante


Blog Profile

Roxana Alb

20.08.2019
© Copyright 2019 RoxanaAlb